Fructul dragonului – beneficii pentru minte și corp

Fructul dragonului – beneficii pentru minte și corp

Fructul dragonului crește pe un cactus cățărător numit hylocereus, ce se găsește în regiunile tropicale din întreaga lume. Numele plantei are proveniență grecească, “hyle” însemnând “lemnos”, iar “cereus” traducându-se din limba latină în “ceară”. Printre principalele beneficii pe care le are fructul pentru sănătate, se numără scăderea riscului de creștere a zahărului din sânge si îmbunătățirea procesului de digestie.


Fructul este cunoscut și sub denumirea de “Pitaya” sau “super-aliment”, datorită profilului său nutrițional, bogat în antioxidanți. Coaja are o nuantă de roșu-roz aprins, aroma sa este blândă, în timp ce textura se simte ca o combinație între o pară, un kiwi și un fruct al pasiunii.
Aceste fructe exotice însă, au mult mai multe beneficii, pe care te invităm să le descoperi în cele ce urmează.

Fructul dragonului – beneficii și utilizare

Reduce riscul de diabet

Datorită cantității mari de fibre pe care le conține acest fruct, ajută persoanele cu diabet să își mențină nivelul de zahăr din sânge. Cercetările au arătat că acest control glicemic pe care îl oferă fructul, este dependent de doză. Acest lucru înseamnă că, pe masură ce crește cantitatea de fruct consumat, scade nivelul de zahăr din sânge. Un consum regulat al acestor fructe exotice poate duce la echilibrarea zahărurilor din organism și la prevenirea apariției diabetului.

Foarte bun pentru inimă

Fructul dragonului cu pulpa roșie conține foarte multă betalaină care ajută la reducerea colesterolului rău din organism. Semințele mici din interiorul fructului sunt bogate în omega-3, omega-9 și acizi grași care sunt benefici pentru buna funcționare a inimii și reduc riscurile bolilor de tip cardiovascular.

Fructul dragonului ajută la creșterea imunității

Este foarte bine cunoscut că aceste alimente conțin multă vitamina C care întărește imunitatea și te ajută să rămâi sănătos. Prezența vitaminei C în organism înseamnă că acesta este capabil să lupte împotriva infecțiior la care este predispus. Consumul a unui minim de 200 de grame din acest fruct în fiecare zi ajută la întărirea sistemului imunitar.

Poate preveni apariția cancerului

Fructul este bogat în caroteneide pigmentate, cum este licopenul, beta-carotenul și vitamina C, care au un potențial crescut de a lupta împotriva celulelor canceroase. Antioxidanții precum betalainele reduc stresul oxidativ și combat înmulțirea acestor celule dăunătoare. Cercetările din domeniul medical au descoperit că betacianinele găsite în fructul dragonului pot stopa răspândirea cancerului de sân și pot repara daunele celulare.

Ajută la tratarea acneei

Extractele din aceste fructe exotice sunt folosite în remediile tradiționale de îngrijire a pielii pentru tratarea acneei. Coaja fructelor are proprietăți antimicrobiene, iar compușii acestora controlează producția de sebum și ajută la tratarea acestei afecțiuni ale pielii. De asemenea, vitamina C împreună cu celelalte minerale și vitamine din fruct pot reduce arsurile solare, vindecând zona afectată, lăsând o senzație de calmare.


Fructul conține și un nivel ridicat de apă care, împreună cu vitamina B, ajută la hidratarea corectă a pielii, dându-i un aspect sănătos de care oricine vrea să se bucure.

  • Folosește-l la limonade proaspete, granola bowl, în smoothies și în salate. Fii creativ și reinventează-ți propriile rețete cu fructul dragonului.

Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile aduse de consumul regulat al acestor fructe exotice, de care poate profita organismul tău. Pe lânga gustul plăcut și multitudinea de moduri de preparare, fructul dragonului îți va aduce îmbunătățiri ale sănătații și te va ajuta să te simti mai bine.

Te-ar putea interesa și 5 beneficii imediate ale sucului de afine



2 thoughts on “Fructul dragonului – beneficii pentru minte și corp”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *